Whispering Winds

O nouă filă din glorioasa istorie a fotbalului românesc s-a scris aseară. Meciul Rapid - Steaua a fost întrerupt de către arbitru, la scorul de 1-0, când mai rămăseseră vreo 20 de minute de joc. De ce ? O brichetă neidentificată a căzut în cap. În capul arbitrului.

Puţin îmi pasă de toate astea. Nu simpatizez niciuna dintre echipe, iar rezultatul şi impactul acestuia asupra campionatului mă lasă rece. Violenţe am mai văzut, conducători de toată jena am mai văzut, iar scandalurile sunt la ordinea zilei. Nu vreau să mă refer nici măcar la regulament.

Dar nu pot să nu remarc faptul că unii sunt corecţi şi cinstiţi doar atunci când acest lucru le serveşte interesul. E greu de catalogat ce am văzut aseară. Adică nişte jucători care, în lipsă de soluţii pe teren, au făcut presiuni pentru oprirea meciului şi apoi au dat fuguţa la vestiare ca să nu îi mai aducă nimeni înapoi. Nu e nici frumos, nici urât, nici neregulamentar. E doar un joc psihologic pervers şi, pe alocuri, de-a dreptul amuzant. Mai că săreau în sus de bucurie după ce arbitrul a pus capăt partidei.

Nu pot decât să mă întreb retoric dacă nu cumva rolurile s-ar fi inversat dacă scenariul ar fi avut loc în Ghencea. Cine ar fi mers după regulament atunci ? Steliştii sau rapidiştii ?

Deşi aveam Mall-ul din Vitan cu al său Hollywood Multiplex la 15 minute de mers, am dat curs rugăminţilor colegilor care ţineau morţiş să meargă la Plaza, “că e mai aproape”. De ei, bineînţeles. Şi chiar şi aşa, am intrat în sală când reclamele începuseră de mult. Nu de alta, dar unii consideră că e foarte drăguţ să te laşi aşteptat când ştii că trebuie să mai intri cu cineva pe acelaşi bilet.

Ce film ? Cam singurul care se anunţa cât de cât interesant: 10.000 B.C. Măcar ca efecte speciale. Nu pot să spun că eram prea entuziasmat, mai ales că tocmai citisem impresiile răspândite pe net şi care nu erau de loc încurajatoare. În plus, am reuşit să luăm bilete în primul rând. Ultima oară când stătusem în primul rând îmi sucisem gâtul uitându-mă după mături zburătoare, dar asta e altă poveste.

Cum a fost ? Ei bine….SUPER ! Nu mă înţelegeţi greşit, povestea nu are şanse la Oscar, locaţiile alternează ciudat de repede de la gheţuri la junglă şi apoi la deşert, iar după ce ai văzut toate personajele ştii exact care / când / cum / de ce o să moară. În plus, firul epic se bazează pe un amalgam de profeţii şi ar fi fost un adevărat anti-clişeu ca ele să nu se adeverească. Dacă eşti un mofturos ai toate şansele să regreţi că ai pierdut aiurea 109 minute (+reclame).

Dar: Până la urmă, faptul că am stat în primul rând nu a fost deloc neplăcut, ba dimpotrivă. În unele scene, aveam impresia că sunt acolo, în special când boxele făceau să mi se mişte scaunul. În plus, ritmul e destul de alert, personajele ocupă cam toată gama posibilă, iar animalele (mamuţi / mastodonţi, un tigru cu dinţi sabie şi nişte găini supradimensionate carnivore) sunt bine realizate. Cel puţin tigrul e genial din toate punctele de vedere, de la aspect la feeling. Adăugăm nişte momente muzicale drăguţe şi un personaj feminin care arată mai bine în film decât în realitate şi gata - un film excelent pentru o seară în care nu ai ce face. De menţionat ar fi că tot farmecul piere dacă intenţionaţi să îl vedeţi oriunde altundeva. Să zicem pe calculator, dupa ce l-aţi luat de pe torrente de la prieteni.

Habar nu am de ce vorbesc tocmai despre asta în primul post, nici măcar nu ascult genul de muzică jos-menţionat, dar bănuiesc că e din cauza faptului că nu îmi plac introducerile.

Se făcea că OCS a.k.a Omul cu şobolani avea concert la Iaşi. Desigur, trebuia să iasă un mega-show (?). Dar asta ar fi fost doar o ştire banală, pe care nu aş fi băgat-o în seamă. Însă nu se întâmplă în fiecare zi ca solistul să facă nani pe scenă. O fi fost obosit.

Reacţiile fanilor, cu tot cu imagini, pe forumul trupei şi pe YouTube.